Critica noastrã începe unde încep toate criticile:cu dubiul.Dubiul devine naratiunea noastrã.A noastrã a fost o cãutare pentru o poveste, a noastrã.Si înaintãm cãtre aceastã nouã poveste nãscutã din suspiciune pe care limbajul obisnuit n-o poate spune.
Trecutul nostru apare înghetat, îndepãrtat,si fiecare gest si accent al nostru semnificã negarea vechii lumi|si atingerea uneia noi.Calea pe care trãim a creat o nouã situatie,una de exuberantã si prietenie,aceea a unei micro-societãti subversive în inima unei societãti care o ignorã.Arta nu a fost scopul, ci ocazia si metoda pentru a localiza ritmul nostru specific si pentru a îngropa posibilitãtile vremii noastre.Descoperirea unei comunicãri adevãrate, asta era de fapt,sau mãcar cãutarea unei astfel de comunicãri.Aventura de a o gãsi si de a o pierde.Noi cei neacceptati, am continuat sã cãutãm,umplând tãcerile cu dorintele, fricile si fanteziile noastre.Împinsi înainte de faptul cã indiferent cât de goalã poate fi lumea,indiferent cât de uzatã si degradatã ni se pare lumea,stim cã totul e încã posibil.Si, în circumstantele corecte,o nouã lume este atât de probabilã ca si cea veche.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
din *punctul* meu de vedere ar putea sa moara toti, si ramana doar cativa *stiu ca e un scenariu mult prea apocaliptic* dar doar asa ar fi mai bine.
dubiile incep de la individ si se propaga in mod echivalent printre toate nivelele societati, pana si cainii simt asta uitandu-se la ochi meschini si plini de ura pe care noi *bipezi polivalenti* li-i aratam.
dar daca elimini societatea si creezi "mindgapuri" intre oameni contrar aparentelor lucrurile devin brusc mai bine conturate.
daca pana acum omul a fost definit de abilitatea de a comunica acum el se autodefineste prin distrugere sociala, nestiind unde sa mai introduca o "stramba" sau o "dreapta", pentru a-si pastra nivelul social, mental, penal, cultural, democratic.end
ochi"i"
Trimiteţi un comentariu